Marcaj: cruce roşie. Durata: 6 ore. Durata in sens invers: 5 ore. Traseul este accesibil tot timpul anului (auto până la Cabana Poiana Neamţului).
Din centrul Avrigului, din DN1, traversăm localitatea spre sud-est şi parcurgem pe drumul ce insoţeşte Râul Mare al Avrigului 14,5 km până la Cabana Poiana Neamţului.
Pe acest parcurs întâlnim : cabana Fernando pe stânga drumului (est) la cca 7,6 km de Avrig; pe dreapta (vest) Cabana Ghiocelul şi campingul Zenove, aflale la 9 km de şoseaua naţională. La cca 10,5 km se ramifică spre vest peste Râu Mare drumul forestier de pe Râu Jibrii, pe care se poate ajunge la Izvorul Florii, apoi se poate continua pe Muchia Moaşei spre adăpostul de la Suru (traseul 41).
De la Cabana Poiana Neamţului (706m) urmăm spre sud drumul forestier încă câteva sute de metri, apoi îl părăsim spre stânga în urcuş moderat după un drum de tractor.
Mai sus drumeagul continuă pe curba de nivel. După cca 20 min. 11 părăsim spre dreapta (vest), pe poteca marcată cu cruce roşie peste Pârâul Comănesei şi urcăm în serpentine spre culmea Picioruiui Bârcaciului, pe care o urmăm spre sud-sud-est şi în mai puţin de 2 ore ajungem în frumoasa poiană unde este situată Cabana Bârcaciu (1550m).