Un elicopter de la Cluj şi altul de la Bucureşti au fost trimise în zona Bâlea Lac pentru a evacua turiştii blocaţi în Munţii Făgăraş, în zona Hotelului de Gheaţă.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au ajuns deja în zona localităţii Cârţişoara şi au montat cortul încălzit, în care vor fi preluaţi cei 68 de turişti, între care mai mult de jumătate sunt elevi de la un liceu din Craiova şi colegi de-ai lor din Portugalia.
Aceştia din urmă au venit într-un schimb de experienţă în România, De asemenea, blocaţi la Bâlea Lac sunt şi turişti din Israel, Germania, dar şi din România, care au urcat să vadă Hotelul de Gheaţă.
Unii turişti au coborât cu snowmobilul, în noaptea de marţi spre miercuri, întrucât urmau să ajungă la aeroport, iar alţii au pornit, miercuri dimineaţă, de la Bâlea Lac spre Bâlea Cascadă.
Marţi, în jurul orei 13, telecabina care duce turiştii de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac s-a defectat şi nu a mai putut fi folosită. Acesta este singurul mijloc prin care se poate ajunge la Bâlea Lac, întrucât Transfăgărăşanul este închis traficului pe perioada iernii.
La acest moment peraţiunea de salvare s-a încheiat. Toţi turiştii au fost coborâţi de la Bâlea Lac, autocarele de la Craiova au fost şi ele coborâte de la Bâlea Cascadă şi îi aşteaptă pe elevi la intersecţia cu Drumul Naţional 1, unde minorii vor fi aduşi cu maşinile de intervenţie imediat ce toţi vor fi evaluaţi din punct de vedere medical.