Una dintre cele mai celebre rute din tara, dar si la nivel mondial, Transfagarasan, asteapta sa fie deschisa turistilor pe toata lungimea ei.
Oficial, acest lucru este stabilit in conformitate cu Regulamentul de funcționare al drumului național DN 7C – Transfăgărășan, indicativ AND 524/1995 – aprobat prin decizia nr. 91 din 08.09.1995 a Directorului General al Administrației Naționale a Drumurilor, pe data de 1 iulie a fiecarui an.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a inceput lucrarile de degajare a partii carosabile.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, în unele locuri, stratul de zăpadă măsoară şapte metri, pe carosabil.
Astfel intr-o postare pe pagina de Facebook a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov se precizeaza urmatoarele :
”Contrar opiniilor apărute în spaţiul public, din păcate Transfăgărăşanul este departe de a fi circulabil. Aşa cum arată şi imaginile, carosabilul este acoperit cu un strat gros de zăpadă îngheţată care depăşeşte pe alocuri 6-7 metri grosime. Şi asta în partea de jos, la altitudine mică, mai sus nici măcar drumarii nu au putut ajunge. În plus, stâncile de pe marginea drumului au fost afectate în mai multe locuri de avalanşe care au aruncat cantităţi însemnate de piatră pe carosabil. În aceste zone va fi nevoie de lucrări suplimentare de stabilizare al versanţilor. Cu toate acestea, colegii noştri s-au apucat deja să îndepărteze zăpada, însă este puţin probabil că Transfăgărăşanul va putea fi deschis mai devreme de 1 iulie, data la care în mod normal se deschide acest drum”.
Poate se deschide in conditii de siguranta, pe la mijlocul lui iunie. Pana atunci mergem pe Transalpina, care se deschide oficial de Rusalii.