Un turist din Statele Unite ale Americii a căzut, ieri 29 octombrie, în Munţii Făgăraş de la mare înălţime, pe partea Braşovului, sub Vârful Vistea Mare, iar Salvamont Argeş şi Salvamont Victoria au intervenit pentru a-l salva.
Turistul a fost găsit în viata, de prietenul lui, la mai bine de o ora din momentul în care apelase prin 112 la ajutorul salvamontiştilor.
Ion Sănduloiu, şef Salvamont Argeş, a declarat :
„Este vorba de un turist american, care se afla împreună cu un alt cetăţean, de aceeaşi naţionalitate, în Munţii Făgăraş şi care a căzut de la înălţime, sub Vârful Vistea Mare. La intervenţie a fost solicitat ajutorul colegilor de la Salvamont Victoria, dar am plecat spre locul solicitării şi zece salvamontişti din Argeş, respectiv de la Nucşcoara, Curtea de Argeş şi Piteşti. Din câte am înţeles turistul se afla la o altitudine de 2400 de metri, în partea de Nord a Munţilor Făgăraş, zona Braşovului. Din fericire, cetăţeanul american, care intrase în panică pentru că nu îşi mai găsea prietenul, care căzuse, a reuşit să dea de el la timp. Tot el îl ajută să se deplaseze”.
Comentarii 0