Transfagarasan inchis in zona cetatii Poienari

Transfagarasan inchis in zona cetatii Poienari

Pe Transfăgărașan, în zona km 58 traficul este blocat pentru a permite echipajelor de pompieri să intervină la o fumegație apărută pe versantul nordic.

Astfel, cu puțin timp în urmă, un apel la 112 anunța faptul că o nouă fumegație se observă în zona Cetății Poenari din comuna Arefu.

La fața locului s-au deplasat imediat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Curtea de Argeș și ofițerul de serviciu pe inspectorat, care au constatat faptul că există o fumegație pe partea de nord a versantului, într-o zonă inaccesibilă forțelor de intervenție, aceeași care se manifesta și săptămâna trecută.

Au fost anunțate Primăria Arefu, Ocoalele Silvice, IJJ și IPJ, pentru a veni în sprijinul pompierilor și să intervină dacă situația o impune.

De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-au deplasat la fața locului o autospecială de stingere și autoscara mecanică.

Având în vedere numărul mare de turiști aflați în zonă în aceste zile, pompierii argeșeni le recomandă celor care tranzitează zona să manifeste prudență, să evite deplasarea în apropierea incendiului, iar dacă aceasta este absolut necesară, să respecte indicațiile autorităților.

Pompierii anunţaseră la sfârşitul săptămânii trecute încheierea misiunii pentru stingerea incendiului de vegetaţie izbucnit pe 22 aprilie în apropierea cetăţii Poenari, a cărui cauză a fost o ţigară aruncată la întâmplare.

Incendiul s-a manifestat iniţial pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi de lângă cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari, după care focarele s-au extins pe circa 14 hectare. Circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan a fost restricţionată şi apoi complet oprită timp de mai multe ore, deoarece exista riscul căderii de bolovani pe carosabil.

Intervenţia pentru stingerea incendiului de vegetaţie s-a desfăşurat atât la sol, cât şi cu două elicoptere special echipate de la Inspectoratul General al Aviaţiei, care au efectuat mai multe zeci de zboruri cu dispozitivele Bumbi Bucket. În cursul zilei de 23 aprilie, elicopterele au efectuat 49 de misiuni de stingere.