Hidrocentralele de pe Transfagarasan din nou in atentie

În cadrul unei emisiuni televizate, noul director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea, inginerul Dumitru Ciobanu, a spus că proiectele de construire a microhidrocentralelor pe cursurile râurilor Capra şi Buda sunt legale.

El a mai afirmat că eventualele „deranjamente” se vor regla de la sine imediat ce lucrările se vor termina.

„Deranjamentele temporare sunt inerente”, a spus Dumitru Ciobanu, răspunzând unei întrebări din cadrul emisiunii care s-a desfăşurat la un post local de televiziune.

Este realizarea acestor microhidentrale de către oamenii de afaceri argeşeni Gheorghe Badea şi Valentin Vişoiu a fost îngreunată de diverse piedici. Sunt băieţii deştepţi de vină? Chiar au aceste microhidrocentrale efecte negative asupra mediului?

„Eu nu sunt împotriva realizării microhidrocentralelor. Sunt inginer hidroenergetician, în fond. Din câte ştiu, aceste amenajări sunt aprobate conform normelor legale în vigoare. Execuţia lor este altceva. Desigur, pot să apară anumite deranjamente, dar acestea sunt temporare, după care totul de reaşează. Pot spune că realizarea acestor microhidrocentrale este benefică”, a spus Dumitru Ciobanu.

Sursa : http://bit.ly/PPngNG