Mai mulți agenți de turism din judetul Arges care detin firme de turism din zona Transfagarsan, au chemat în judecataă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cerând modificarea regulamentului de funcționare a DN 7C – Transfăgărășan ce permite ca porțiunea de maximă frumusețe a drumului să rămână după iarnă închisă, inclusiv în luna iunie a fiecărui an.
Procesul a fost deschis pe data de 2 mai la Tribunalul Argeș are drept cauză nemulțumirea mai multor firme argeșene din domeniul turismului, cauzată de faptul că turiștii nu au cum să ajungă la unitățile de cazare din cauza închiderii drumului de către CNAIR.
Agenții de turism consideră închiderea prelungită a șoselei drept o batjocură la adresa cetățenilor. ”Sperăm ca toţi cei care iubesc Transfăgărăşanul să ia atitudine, astfel încât să obligăm o instituţie a statului (CNAIR) să înceteze batjocura la adresa cetăţenilor şi să lucreze în spiritul rezolvării obiective a tuturor problemelor”, spune Dumitru Grecu, reprezentant al firmei Valea cu Pești S.A.
Firmele cer in instanță în dosarul nr.2613/109/2018 modificarea parțială a Regulamentului de funcționare al DN 78C, în special modificarea articolului care recomandă inchiderea circulației între km 104 (Piscul negru) și km 130 (Bâlea Cascadă) în perioada 1 noiembrie – 30 iunie.
Date despre dosar se pot consulta aici.
Comentarii 0