In acest an, biserica de gheaţă de la Bâlea Lac va fi sfinţită vineri, 25 ianuarie, de catre preoţi din cadrul principalelor biserici creştine din ţara noastră.
Ceremonia de sfinţire a Bisericii de Gheaţă de la Bâlea Lac se va desfăşura începând cu ora 12.00.
Locasul de cult este situat în imediata apropiere a Hotelului de Gheață şi a celor trei igluuri. Pentru ziduri, s-au folosit cărămizi extrase din calota lacului Bâlea, lipite între ele cu „mortar” din zăpadă şi apă, iar pentru acoperiş s-a folosit un cofraj, peste care s-a turnat zăpadă şi apă, amestec întărit urmare a acţiunii gerului.
Obiectivul este asemănător cu cele ridicate în anii anteriori, „sursa de inspiraţie” fiind o veche biserică din satul sibian Mălâncrav, dar amenajările interioare sunt diferite, pornind de la forma altarului cu icoane în basorelief, până la amplasarea băncilor pentru participanţii la diversele evenimente.
Biserica de Gheaţă va fi una ecumenică, deschisă oricărui creştin, indiferent de cultul, confesiune, vizitarea acestui obiectiv fiind posibilă fără niciun cost suplimentar. Obiectivul poate găzdui diverse evenimente publice sau private (concerte de muzică religioasă, ore de rugăciune, cununii, botezuri etc), în anii trecuţi aici fiind organizate mai multe cununii şi botezuri.
În acest an, lăcaşul este ridicat pentru a treisprezecea oară consecutiv. Dacă și condiţiile meteorologice vor fi favorabile, obiectivul va putea fi admirat de vizitatori până în luna aprilie.
Comentarii 0