ORASUL VICTORIA (540 m) – VALEA VISTEA MARE – PORTITA VISTEI (2310 m)

Marcaj. triunghi roşu. Durata: 7 ore. Durata în sens invers: 6 ore. Traseul nu este accesibil iarna. Din centrul Oraşului Victoria pornim spre est, pe şoseaua spre satul Viştea, după câteva sute de metri cotim spre sud şi ajungem la gară.

Traversăm calea ferată şi parcurgem pe un drum spre sud cca 1 km, după care întâlnim drumul spre complexul Sâmbăta, pe care-l urmăm spre est aproape 5 km. Ajungem la ramificaţia drumului forestier spre Valea Viştea Mare, pe care-l parcurgem până la capăt (cca 4 km), în Poiana Terzii.

De aici, urmăm poteca marcată cu triunghi roşu care însoţeşte valea traversând-o de câteva ori. leşim la golul alpin după cca 2 ore de la plecarea din Poiana Terzii. Urcăm domol spre sud pe partea estică a vă’i al cărui fir de apă se pierde în curând în bolovănişul albiei. Puţin mai sus traversăm albia pe partea vestică şi continuăm prin păşunea alpină.

Astfel, ajungem la baza treptei glaciare, destul de puţin proeminente, a Căldării Viştea Mare. 0 depăşim în urcuş mai pronunţat şi în curând ajungem pe un tăpşan înierbat, pe care-l parcurgem spre sud. în continuare, urcăm susţinut, în serpentine, diagonal spre stânga (sud-est) trecând peste o zonă de bolovani şi grohotiş până sub peretele din fundul căldării.

Cotim spre dreapta (sud-vest) şi în urcuş moderat, pe sub abruptul creastei principale, trecem pe deasupra unui ţanc singuratic, ne orientăm spre sud şi ieşim în Portiţa Viştei (2310m), în poteca de creastă marcată cu bandă roşie.