Pe 23 decembrie se deschide Hotelul de Gheata de la Balea Lac

Pe 23 decembrie se deschide Hotelul de Gheata de la Balea Lac

In acest an Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac va avea ca temă, promovarea muzicii, iar în cele 14 camere turiştii îi vor găsi, sculptaţi în gheaţă, peorina Chiriac, Holograf, Freddie Mercury şi membrii trupei Queen, Elvis Presley, Michael Jackson, Prince, ABBA, Madonna, Peter Maffay, BZN şi The Rolling Stones.

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este ocupat, deja, în proporţie de sută la sută pentru sărbătorile de iarnă, chiar dacă încă nu au fost finalizate lucrările. Zeci de turişti au plătit cazarea în templul de gheaţă încă din prima zi în care va funcţiona, respectiv 23 decembrie.

Bernhard Moestl, directorul de marketing al Hotelului de Gheaţă, a declarat că nu mai există niciun loc de cazare pentru perioada 23 – 31 decembrie, toate camerele, precum şi cele 6 iglu-uri fiind ocupate de turişti care şi-au făcut rezervare din timp.

Acesta a declarat : “Lucrările de construcţie ale Hotelului de Gheaţă sunt în curs de finalizare. Variaţiile bruşte de temperatură din judeţul Sibiu nu au întârziat construcţia de la Bâlea Lac a celui mai mare proiect de iarnă din întreaga ţară. Deschiderea pentru vizitare şi cazare începe din 23 decembrie. În prezent, vă putem spune că nu mai sunt locuri de cazare pentru sărbători. Până în 31 decembrie nu mai e niciun loc”.

Potrivit directorului de marketing, hotelul va avea 14 camere şi 6 iglu-uri. O noapte de cazare într-o cameră de gheaţă costă 100 de euro. Toţi cei care vor petrece noaptea în inedita construcţie vor primi ceai cald şi pături groase, astfel încât nu vor simţi atât de tare temperaturile extrem de scăzute de la Bâlea Lac.

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este construit pentru al treisprezecelea an. În timpul iernii, aici se poate ajunge doar cu telecabina, Transfăgărăşanul fiind închis traficului rutier până în vara anului 2018.