Trei ani de la moartea generalului Nicolae M Mazilu

Pe data de 4 februarie 2012, a trecut in lumea celor drepti generalul de brigada (r) Nicolae M. Mazilu, cel care a avut o contributie majora la constructia DN 7C – Transfagarasan.

Nicolae M. Mazilu, s-a nascut pe data de 25 iulie 1925, în localitatea Lapu­sata, judetul Valcea. Urmeaza cursurile Colegiului „Al. Lahovari“ din municipiul Ramnicu Valcea, dupa care devine student la Facultatea de Geniu a Academiei Militare, pe care a absolvit-o în anul 1960.

Noua ani mai tarziu, indeplinea functia de comandant al Regimentului 52 Geniu, din municipiul Alba Iulia, cand i-a fost incredintata comanda Detasamentului de Construcţii Sectorul Nord, cu misiunea dificila de a construi o noua ruta transmontana. Noua ruta transmontana se va numi Transfagarasan.

Sectorul de Nord avea o lungime de 35,1 km, fiind situat intre Cartisoara si tunelul de la cota 2042 metrii altitudine.

Dupa aproape partu ani si jumatate pe data de 20 septembrie 1974, este inaugurat noul drum DN 7C, Transfagarasan cu o lungime totala de 152 de kilometrii.

Pentru realizarile sale si maiestria cu care si-a condus oamenii din subordine i-a fost conferit titlul de „Erou al Muncii“.

In anul 1994, Nicolae M. Mazilu, publica o carte cu titlul „Enigma Transfa­ga­rasanului“. La lansarea acesteia marele comandant declara : „niciodata nu am pedepsit pe cineva pe nedrept, dar nici nu am re­com­pensat pe cineva fara sa merite“.

In anul 2009, cu ocazia a 35 de ani de la intrarea in exploatare a rutei Tranafagarasan, generalului de brigada (r) Nicolae M. Mazilu, i-a fost conferita „Emblema de Onoare a Armatei Romane“.

Se stinge pe 4 februarie 2012, la domiciliul sau din Ramnicu Valcea si este inhumat pe 6 februarie in Cimitirul Militar din acelasi oras.

In lucrarea sa, marele comandant si constructor scria : „Transfagarasanul nu este opera unui santier, nici a unui detasament militar de construcţii sau regiment de geniu si nici a unui mi­nister, el este opera întregii ţari, ajun­sa într-un stadiu de dezvoltare cand putea sa-si permita un asemenea efort”.